Cititor de Proza

Despre mine

Fotografia mea

CONSTANŢA ABĂLAŞEI-DONOSĂ atrist plastic,grafician , poet .40 de expoziţii personale ; o personală în Canada, Alma-Quebec în 2003 şi 2 în Franţa la Macon şi Manziat
7 carti editate -poezie si proză scurtă.
Peste135 de expoziţii de grup,în România şi străinătate
*Membru în AAP -Tg.Mureş, condus ILARIE OPRIŞ
*Membru in LIGA SCRIITORILOR din ROMANIA -Filiala
  Bucureşti,condus de ELISABETA IOSIF
  9 DIPLOME DE EXCELENŢĂ, după anul 2000,iar până în 1989, a luat numeroase premii la concursurile de artă.

duminică, 7 octombrie 2012

CARTE PENTRU SUFLET


 SACRU  SI  PROFAN  ÎN  
 ȚARA SFÂNTĂ /
jurnal de  N.BACIUȚ 
        
                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          
            În desăvârșirea sa supremă, dintotdeauna omul, a avut nevoie de credință și rugăciune.
Ruga a noastră gândită, este grăită cu ajutorul limbii, iar aceasta la rândul ei, este îndemnată de inimă .
Din inima noastră pleacă tot ceea ce gândim, tot la ceea ce noi suntem părtași. 
Din inima noastră, pleacă marea iubire, pleacă binele și răul, dorințele noastre repetate la infinit, pleacă toate faptele și patimile noastre, pleacă toată osteneala minții noastre și timpul în care trăim. 
        Mărturisesc toate acestea ca un preambul la cartea „Sacru și profan în Țara Sfântă”/jurnal pe care am primit-o cu nespusă bucurie , din mâinile autorului ei; poetul, eseistul, prozatorul, jurnalistul și promotorul cultural – NICOLAE BĂCIUȚ . 
       Mi-a fost dăruită în semn de respect pentru cultură, în ziua vernisajului la expoziția mea de grafică din 16 octombrie 2010, care a avut loc în orașul Tg.-Mureș. 
       „ Sacru și profan în Țara Sfântă” / jurnal, a fost editată la Ed. Nico, Tg.-Mureș, anul 2008
       După ce am fost părtașă la toate mărturisirile autorului în acest jurnal, m-am bucurat de toate acestea, în tăcere. Consider tăcerea, un element sacru !
       Un om când face o faptă bună, sau o milostenie oricât de mică ar fi ea, o face în tăcere.
       Citind cartea” Sacru și profan în Țara Sfântă”, autorul Nicolae Băciuț, ne mărturisește prin descriierile sale aici, marea bucurie, adevărata bucurie plecând ca pelerin în necunoscut și întorcându-se din” profan”, ca un chemător , întrebător , doritor și rugător la tot ce-i este de folos sufletului. 
       Nicolae Băciuț, ne mărturisește cu toată căldura inimii, despre toată bunătatea și toată dragostea pe care i-a însuflat-o această călătorie pelerină, tulburându-i ființa și dinlăuntrul inimii, prin a tinde și mai mult către Dumnezeu. 
       Dumnezeu , care niciodată nu ne scapă din ochi, care ne dă iubirea și bunăvoința Sa, mai mult; când noi , cei păcătoși și pieritori, cugetăm cu toată inima noastră, cu vorba, cu fapta, cu mișcarea și nădejdea noastră, de a birui orice rău.  
       „Tg.- Mureș , 8 mai 2006 
       Ierusalimul e foarte aproape. Poimâine voi pune piciorul în Țara Sfântă. Încă nu am reușit să mă pregătesc sufletește pentru acest pelerinaj, nici măcar să mă spovedesc, așa cum este de cuviință înaintea unei astefel de întâlniri . Dar aproape că m-au sufocat evenimentele din ultima vreme, parcă dușmănoase, ostile plecării mele. A trebuit măcar în parte, să le înfrunt, să fac față, să obțin măcar amânare a unui deznodământ. A unor „ chestiuni arzătoare la ordinea zilei”, care n-au nici un Dumnezeu ! 
Dar acest drum trebuie făcut. Măcar în parte, am reușit să străbat istoria Ierusalimului. Informații despre Țara Sfântă se găsesc foarte multe, chiar derutant de multe. Organizatorii au fost obligați, prin forța împrejurărilor, să limiteze pelerinajul la minimul necesar și obligatoriu, pe traseele biblice, să lase deoparte muzeele, deși Israelul, se spune, are cel mai mare număr de muzee, raportat la numărul de locuitori. Ca să-l parafrazez pe cunoscutul om politic evreu Simon Perez, care afirma despre râul Iordan, că are mai puțină apă decât istorie, cred că Israelul are mai multă istorie / trecut decât prezent și viitor. Deși, cu viitorul nu-i de glumit ! 
       Un joc inevitabil de cuvinte, pentru întrebări deloc retorice; Câtă istorie atâta credință sau câtă credință atâta istorie ? „ 
       Nicolae Băciuț, prin mijloacele cuvintelor, deși este aproape supus tăcerii emoționale înaintea plecării, se gândește la toate urmările mântuitoare, ale bunei înțelegeri, după ce va ajunge să pună piciorul pe Pământul Sfânt . Aproape stă de veghe, pierindu-i și somnul la gândurile că va sosi momentul, când va sta câteva secunde la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos. O asemenea bucurie din gândurile sale, îi dă puterea să se adune și să vină în întâmpinarea puternicilor emoții, de ce-i vor vedea ochii .
       „ E copleșitor și contradictoriu ceea ce dezvăluie Ierusalimul. Sigur, ființa oricărui creștin se înfioară de bucurie și trăire religioasă , realizând, de fapt, că se află într-un tunel al timpului, că dă ceasul înapoi mai bine cu două mii de ani și pășește pe aceste locuri pe unde a călcat Mântuitorul, că aduce foarte aproape în inima sa un timp, că încearcă să se regăsească în acel timp, întrebându-se poate în ce fel și-ar fi găsit rostul , atunci, în orice loc s-ar fi aflat, de la Biserica Ecce Homo la Biserica Sfântului Mormânt. În această din urmă biserică, adevăratul creștin nu poate intra decât în genunchi, cutremurându-se. Câți dintre noi ne-am fi purtat ca Simon Cirineanul, la al cincilea popas, câți ar fi avut curajul să ia crucea de pe umerii Mântuitorului, să ducă singur povara ei ? 
       Nu poți, străbătând Via Dolorosa să nu atingi cu mâna locul în care se păstrează amprenta unei palme, care e a Mântuitorului și care a rămas acolo într-unul din momentele în care acesta, urcând spre Golgota, sub apăsarea crucii, s-a sprijinit cu mâna de stâncă. 
       E un sentiment puternic al „ atingerii „ locurilor cu istoria sacră, ortodocșii români având în tradiție atingerea icoanelor a moaștelor, nu doar cu buzele ci și cu obiecte de îmbrăcăminte sau diverse alte lucruri care, astfel s-ar încărca de har dumnezeesc. 
       Caldarâmul Căii Crucii e ros de pașii, de genunchii celor care au trecut pe aici, prin veacuri, pe urmele Mântuitorului. Pietrele sunt parcă șlefuite, sticloase, cu luciri de oglindă.”  
       Cutremurându-se de toate cele văzute, Nicolae Băciuț , descrie cu smerită pioșenie întregul arhipelag de biserici vizitate , pe Pământul Sfânt. Toate acestea dăruindu-i mai mult virtutea creștină, transmițând-o prin cele mărturisite în carte, ca noi oamenii să fim mai buni, mai smeriți – prin toate acestea să aflăm adevărul despre noi înșine. Înfăptuind din acest adevar, poate vom deveni mai curați în cuget și în fapte, mai înălțători prin ceea ce suntem, mai răbdători .
       Răbdarea , este sentimentul nostru de a crede în aproapele de lângă noi . 
       Răbdarea , înseamnă dragoste .
       Răbdarea , este esența vieții noastre.
       Scriind această carte cu răbdare și inima plină de bucurie emoțională, Nicolae Băciuț , își însușește încă odată ajutorul primit de la Dumnezeu , ca prin tot harul scriierilor sale, să ne împărtășească și nouă din bucuriile fără de seamă : simțământul adevărului prin credință , aceasta învățându-ne să fim mai buni în viața ce ne este dată să o trăim . 







 

 

 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Florile, candoarea sufletului meu

">23. Constanța Abălașei-Donosă, Florile

Monumente istorice,muresene

32. Constanţa Abălaşei-Donosă, Monumente istorice mureşene

Grafica mea, la acest TEST...